The day the Earth stood still

Ma foiam in pat incercand sa imi caut o pozitie mai comoda. Nu voiam sa ma trezesc pentru ca simteam un fel de nesiguranta in ceea ce urma sa imi aduca ziua. Am tot sperat ca voi atipi. Eram undeva, pe creasta unui munte si doream sa privesc de sus lumea asta mica in care aveam sa ma pierd si eu atunci cand ma trezeam. Poate ca tocmai de asta voiam sa ma mai refugiez un pic in vis. Ca sa imi gasesc drumul pana cand as fi infruntat rasaritul, miezul zilei si apusul. Am stat acolo, asa, fara un gand précis, fara o dorinta concreta, fara sa stiu cine sunt eu sau cine esti tu. Ma straduiam sa imi dau seama daca nu cumva am adormit in timp ce reflectam la toate acestea. Dar parca simteam mirosul padurii, al vantului si al ploii. Deci, nu era doar un vis. Sau poate ca a fost atat de frumos incat parea ireal. Mi-am tras patura peste cap si am evadat… Ne-am intalnit din nou… si acolo. Am continuat sa te intreb cine esti. Ma uitam la tine atenta, incercand sa pun cap la cap vorbele, gesturile, senitatea din privire si uneori aroganta ta. Nici tu nu stiai prea bine ce sa imi raspunzi, incurcat de aceasta intalnire. Un amalgam de cuvinte, unele fara noima, altele cu un sens… fara sens. M-am uitat la ceas… trecuse o ora de cand imi afundasem gandurile in perna. M-am trezit si nicicand ziua nu mi-a parut mai frumoasa.