Prost sa fii, noroc ca esti! Dar fi pentru tine!

A fost o vreme cand prostia omeneasca ma enerva. La culme. Pierdeam clipe importante din viata gandindu-ma de ce o persoana a actionat fara sa gandeasca macar o data inainte sau a vorbit gura fara ea. Am reusit la un moment dat sa accept ca exista si oameni prosti si fiind o stare de fapt, ea ar fi trebuit tolerata. Dupa ce mi-am risipit energia enervandu-ma, am trecut la cea de-a doua etapa: acceptarea. Si uite asa m-am resemnat. Pana cand intr-o zi cineva mi-a spus o prostie atat de mare, incat nu m-am putut abtine sa nu rad. Ironic, fireste, in ideea ca poate isi va da seama de penibilitatea vorbelor sale. Cum era asteptat, unii sunt intr-atat de prosti, incat nici nu constientizeaza acest lucru. Dar din fericire…asta nici nu a mai contat. A contat doar faptul ca eu nu am mai pierdut nicio clipa din viata mea enervandu-ma sau tacand, in incercarea de a fi toleranta. Nu am mai analizat nicio secunda ce sau de ce, nu mi-am mai risipit inutil energia. Doar m-am amuzat in sinea mea, intr-un fel compatimitor. Se spune ca daca prostia ar durea, multi s-ar tavali pe jos, dar din pacate prostia nu il doare pe cel care o poseda cu mandrie, ci pe cei din jur. Asta in masura in care permitem.