De dorul tau...

De dorul tau am inceput sa fac si ceea ce nu imi placea. Sa stau in aceleasi pozitii pe care candva le uram la tine, sa privesc in felul in care o faceai tu uneori, iar mie imi displacea, sa folosesc cuvintele tale, ca si cum ar fi fost ale mele din totdeauna. Mananc acum ce iti placea tie, visez acum cu ochii tai parca, ma imbrac in culorile pe care tu le preferai. Singurul lucru pe care nu pot sa il fac, de dorul tau, este sa nu-mi mai fie dor de tine. Fac toate astea pentru ca acum eu nu mai stiu ce-mi place mie. Nici macar nu mai stiu cine sunt, ce caut si ce voi gasi. Nu mai stiu de ce nu mai vreau, nu mai pot, nu mai simt. Si totusi nu pot sa nu ma intreb daca vreodata ma voi regasi, te voi regasi in altcineva. Sau, de fapt, sper sa te gasesc in toti cei pe care ii intalnesc. Si stiu ca daca am sa te descopar pe tine in altcineva, usor am sa reusesc sa stiu din nou cine sunt si ce imi apartine. Imi voi recapata sufletul, visele, bucuriile, idealurile. Vreau sa te pot transforma intr-un om mic pe care sa il pot ascunde de privirea mea care te cauta. Si da, te caut ca sa imi dai inapoi ce mi-ai luat. Nu vreau doar sa nu imi mai fie dor de tine, ci si de mine vreau sa nu-mi mai fie dor!

Iubire sintetica

Am crezut mult timp ca iubirea este o utopie. Apoi am avut impresia ca am trait-o. Si poate ca asa a fost, dar finalul ei m-a facut din nou sa consider ca ea nu exista. Am vazut-o mai degraba ca pe o forma de santaj emotional, ca pe un mijloc inventat de oameni pentru a atinge un scop. Si totusi nu a fost doar o nebunie. A fost iubire, un sentiment limitat in timp. Chiar daca nu este vesnica... este ceea ce trebuie sa fie, atat cat este. Poate ca nu ar fi rau sa ii gasim un substitut, fara reactii adverse, fara precautii, fara doze de administrare. Un inlocuitor din care sa eliminam suferinta, linia de demarcatie dintre iubire si ura, dintre dragoste si tacere, durere, zadarnicie. Chiar si sintetica, tot e mai buna decat nimic. Cred ca am fost programati genetic sa iubim la un moment dat in viata si odata ce am deschis cutia Pandorei, ramane doar Speranta ca s-a meritat.

Puzzle

Fragmente din viata, transformate in piese de puzzle, pe care trebuie sa le alegi cu grija ca sa te poti reinventa. De fiecare data alte piese... Mereu un joc nou. Uneori ai impresia ca ceea ce construiesti in final, nici macar nu este viata ta. Nu iti poti imagina cum totul s-a schimbat atat de repede, atat de mult. Incerci sa te adaptezi... sa cauti alte piese pentru micul tau puzzle. Pana cand te plictisesti de acest joc si renunti. Lasi totul in voia destinului. Nu mai vrei sa amuzi soarta cu planurile pe care ti le-ai facut. Dar totusi asta nu te face mai fericit sau mai impacat cu sine. Renuntarea este chinuitoare, o povara pe care mai tarziu nu o vei mai putea purta prin viata. Poate ca nu e vorba doar de piese, ci si de strategie.

Prost sa fii, noroc ca esti! Dar fi pentru tine!

A fost o vreme cand prostia omeneasca ma enerva. La culme. Pierdeam clipe importante din viata gandindu-ma de ce o persoana a actionat fara sa gandeasca macar o data inainte sau a vorbit gura fara ea. Am reusit la un moment dat sa accept ca exista si oameni prosti si fiind o stare de fapt, ea ar fi trebuit tolerata. Dupa ce mi-am risipit energia enervandu-ma, am trecut la cea de-a doua etapa: acceptarea. Si uite asa m-am resemnat. Pana cand intr-o zi cineva mi-a spus o prostie atat de mare, incat nu m-am putut abtine sa nu rad. Ironic, fireste, in ideea ca poate isi va da seama de penibilitatea vorbelor sale. Cum era asteptat, unii sunt intr-atat de prosti, incat nici nu constientizeaza acest lucru. Dar din fericire…asta nici nu a mai contat. A contat doar faptul ca eu nu am mai pierdut nicio clipa din viata mea enervandu-ma sau tacand, in incercarea de a fi toleranta. Nu am mai analizat nicio secunda ce sau de ce, nu mi-am mai risipit inutil energia. Doar m-am amuzat in sinea mea, intr-un fel compatimitor. Se spune ca daca prostia ar durea, multi s-ar tavali pe jos, dar din pacate prostia nu il doare pe cel care o poseda cu mandrie, ci pe cei din jur. Asta in masura in care permitem.