Uneori pur si simplu e mai bine sa nu spui nimic. Doar sa asculti si sa taci sau sa vorbesti in gand. Dar ceea ce iti trece prin minte cu greu ramane secret. Ti se citeste pe chip, in privire, intr-o cuta pe frunte sau in colturile gurii. De fapt cel mai bine e, nu sa nu vorbesti, ci sa nu gandesti. Poti insira prostii, dar sunt negandite. De fapt nici nu esti responsabil pentru ele caci nu iti apartin. Vin de nicaieri si se indreapta undeva...Se lovesc de un timpan care le aude. Si atat. Caci nimeni nu s-ar gandi la ele. Si atunci ma intreb: oare nu am fi mai feirciti fara cuvinte, fara ganduri? Nu ar parea lumea mai dreapta, oamenii mai buni?